Special· 3 min citire

"A fost oribil, nu pot descrie acel sentiment". Șeful lui Șahtior povestește clipele trăite în momentul invadării țării sale

Sursă foto: Twitter Șahtior

Sursă foto: Twitter Șahtior

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 mar. 2022, 23:33

Războiul din Ucraina a intrat deja în a doua sa lună, iar ostilitățile se pare că sunt departe de a se încheia curând. 

Cu fiecare zi care trece, țara vecină este transformată în ruine de confruntările dintre cele două tabere care au făcut deja zeci de mii de victime. Evident, fotbalul a fost și el afectat, campionatul uncrainean fiind întrerupt, iar jucătorii străini legimtimați la cele mai importante cluburi fugind din calea gloanțelor și a bombardamentelor. Șahtior Donețk este cu siguranță una dintre grupările cele mai ghinioniste. "Minerii" au avut de suferit prima oară în 2014, atunci când zona Donbasului a devenit teatru de operațiuni armate, în urma acțiunilor separatiștrilor din zonă susținuți de Federația Rusă. Și-au abandonat stadionul și au plecat în exil. Iar acum sunt loviți din nou în plin de realitatea dură a războiului. Serghei Palkin, CEO al clubului Șahtior, a dezvăluit cum s-a trezit într-o lume marcată de teroare în dimineața zilei de 24 februarie.

“Îmi amintesc că m-am trezit auzind bombe și explozii. Era incredibil. Dimineața, eram acasă cu familia mea, iar seara conduceam spre birourile clubului, din Kiev, încercând să organizez plecarea jucătorilor străini într-un loc în care să fie în siguranță cât mai rapid posibil, precum și plecarea juniorilor de la academie. Îmi amintesc că mergeam cu mașina și vedeam oameni panicați, încercând să fugă...

A fost oribil, nu pot descrie acel sentiment. Sper că toată familia mea va fi ok. Din fericire, acum jucătorii străini și familiile lor nu mai sunt în Ucraina și au ajuns în locuri sigure. Jucătorii ucraineni sunt în orașe diferite, majoritatea în vestul țării. Unii sunt implicați activ în ajutarea populației civile și a armatei”, a descris situția oficialul fostei câștigătoare a Cupei UEFA pentru englezii de la Daily Mail. 

palkin

Serghei Palkin, CEO Șahtior

CITEȘTE ȘI -->> Jose Mourinho începe reconstrucția la AS Roma. Portughezul a realizat deja primul transfer pentru sezonul viitor

Jucătorii ucraineni de la echipă s-au mutat în vestul țării pentru a da o mână de ajutor autorităților care încearcă să facă față crizei refugiaților care vin din zone de conflict.

“Clubul este implicat în operarea centrului de primire de la Arena Lviv, unde vin refugiați. Președintele Rinat Ahmetov ajută activ populația cu mâncare și medicamente, prin fundația sa. Firmele sale ajutăr armata. Juniorii de la academie au reușit să ajungă la Split, în Croația. Sunt cu toții bine și luni vor începe antrenamentele. Sunt 85 de jucători acolo cu vârste de 13 până la 17 ani”. Sincer, este incredibil ce se întâmplă, tragic și foarte trist.

Copii sunt uciși, au loc bombardamente constant în apropierea casei mele ... Parcă este o scenă dintr-un film de groază. Au fost lupte aproape de casa mea. Am vizitat alte orașe de câteva ori, cel mai recent Mariupol și Harkiv, și pot spune că sunt o catastrofă. Armata invadatoare distruge orașe pașnice și locuitorii, ucide copii, acestea  sunt crime împotriva umanității, pentru care trebuie să se dea socoteală. Cred că Ucraina va câștiga acest război. Dar avem nevoie de susținere”, a mai transmis Palkin. 

CITEȘTE ȘI -->> Svitolina, puternic afectată de războiul din Ucraina: ,,Este cea mai grea perioadă din viața mea”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News