A plecat, dar nu a plecat! Costel Lazăr este, în continuare, președintele Petrolului Ploiești

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 03 decembrie 2022, ora 10:10,
Costel Lazăr
Costel Lazăr

Costel Lazăr, președintele Petrolului Ploiești, anunța, miercuri, că a renunțat la funcție. Între timp, însă, oficialul a venit cu lămuriri.

Nu mi-am prezentat demisia. Am anunțat că renunț”, spune Costel Lazăr

Problemele financiare mari existente la Petrolul i-au determinat pe jucători să protesteze la meciul cu “U” Cluj-Napoca, de pe teren propriu, câștigat cu 2-0 în Etapa a 19-a din Superligă.

Concret, după primul fluier al arbitrului jucătorii antrenați de Nicolae Constantin nu s-au mișcat timp de câteva secunde, iar adversarii au plimbat mingea între ei.

La finalul meciului, Costel Lazăr, care miercuri anunțase că renunță la funcție, a venit cu unele clarificări.

Aș vrea să fac o precizare, nu sunt fostul președinte, sunt actualul președinte. Eu nu mi-am prezentat demisia. Am avut o ședință AGA în care am anunțat membrii că dacă eu sunt o problemă, renunț.

Aștept să vină cei cu bani, că așa se vehicula, ‘domnule, avem 500, avem 600, dar vrem pe altcineva’. Eu nu stau legat de scaun. Eu nu mă opun evoluției clubului și voi pleca.

Sunt povești, nu a venit nimeni. Petrolul a promovat în Liga 1 cu datorii, nu le-am ascuns”, a declarat Costel Lazăr, la Digi Sport Special.

superligacostel lazar