Aceasta este cea mai arzătoare dorință a lui Dani Coman: „Sper să promoveze”

Dani Coman se află în autoizolare la domiciliu, alături de fanilie. Președintele Astrei Giurgiu declarară că așteaptă cu nerăbdare ca întrecerile fotbalistice din România să se reia.
„Este o perioada ciudată, nu m-am mai confruntat cu o astfel de situaţie, dar trebuie să fim puternici psihic, să respectăm deciziile autorităţilor şi să stăm în casă. Îmi este foarte dor de fotbal, de emoţiile pe care le simt înaintea unui meci oficial, de interacţiunea cu jucătorii, de glumele care se fac în vestiar
Timpul liber mi-l petrec cu familia, joc rummy cu fetiţa mea, mă uit la meciurile vechi pe care le-am jucat, am văzut vreo 70 până acum, am pe dvd-uri şi casete video aproape toate meciurile în care am jucat”, a spus Dani Coman, potrivit Telekom Sport.
Întrebat care este cea mai arzătoare dorință a sa, Coman a răspuns că și-ar dori „să promoveze Rapidul şi FC Argeş, să începem antrenamentele şi meciurile oficiale cât mai repede şi să ne revedem sănătoşi”.