Acuze grave după eliminarea singurului pugilist al României la Tokyo: „Condițiile nu s-au îmbunătățit după ce m-am calificat la JO”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 26 iulie 2021, ora 15:52,
Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

Reprezentantul țării noastre la categoria 48 de kilograme a fost scos din competiție încă din 16-imile de finală după ce a cedat în fața unui bulgar.  

Iar la final, românul a recunoscut superioritatea adversarului.

A fost mai bun azi ca mine, a fost ziua lui. Eu nu m-am simțit deloc bine, m-au copleșit și emoțiile, nu mi-au mers picioarele, brațele o lovitură sau două, nu cum obișnuiesc eu să dau foarte multe lovituri, să stau aproape de adversar. Nu sunt supărat, sunt mândru că am ajuns aici și mi-am reprezentat țara, singurul boxer la masculin.

Nu am decât 22 de ani, trebuie să mă întorc în sală și să muncesc că peste trei ani va veni ediția de la Paris 2024. Acolo vreau să demonstrez că merit să urc pe podiumul olimpic. Le cer scuze tuturor celor pe care i-am dezamăgit, ăsta e boxul, mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și promit că data viitoare va fi mai bine”, a fost reacția lui Cosmin Gîrleanu, pentru Gazetă. 

Tânărul pugilist a trimis însă săgeți înspre Federația Română de Box, pentru lipsa spijinului din ultima perioadă.

„Nu mă dezavantajează înălțimea în ring, poate doar pregătirea. Mi-e rușine să spun, nu am avut parteneri de antrenament, meciuri, se știau dinainte astea. Dar sunt campion trec peste tot. Nu am avut recuperare după antrenament, sparring-parteneri, mâncare de campion, și multe altele.

Sunt calificat de un an de zile la Jocurile Olimpice, dar condițiile nu s-au îmbunătățit nici măcar atunci! Domnul antrenor Dumitru Dorobanțu doar ce s-a zbătut pentru mine. El mai plătea, mai găsea un sponsor. COSR? Nu știu dacă era treaba COSR să-mi dea de mâncare. Eu sunt sportiv și-mi văd de treaba mea, eu doar boxez, nu sunt manager”, a încheiat boxeurul. 

CITEȘTE ȘI –>> CLAUDIA NECHITA A INTRAT ÎN ISTORIE! A OBŢINUT PRIMA VICTORIE A BOXULUI FEMININ ROMÂNESC LA JOCURILE OLIMPICE

realitateaacuzeturneu olimpicgirleanubox