Adi Mutu a dezvăluit câți bani a primit pentru 70 de zile petrecute pe banca tehnică a CFR Cluj

Articol de Mihai Popescu - Publicat marți, 09 aprilie 2024, ora 21:23,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Adrian Mutu a stat pe banca tehnică a clubului CFR Cluj puțin peste două luni, respectiv 70 de zile, din 24 ianuarie, până pe 2 aprilie.

”Briliantul” și-a anunțat demisia a doua zi după înfrângerea cu gruparea Corvinul Hunedoara, scor 0-4, din sferturile Cupei României.

Tehnicianul a fost întrebat dacă e adevărat că a primit doar 5.000 de lei pe perioada mandatului la CFR Cluj, iar Mutu a răspuns afirmativ.

”E adevărat, da. Sunt alea patru zile din ianuarie. Pentru mine a fost dezamăgirea foarte mare. Mai erau două luni de luat și le-am spus să considere că e o amendă pe care mi-o dau.

Eu nu am venit pentru bani, nu-mi trebuie bani. Am fost dezamăgit”, a declarat Adrian Mutu, la Fanatik.

adi muturealitateacfr clujcorvinul hunedoararealitatea.net