Adi Mutu, secundul lui Edi Iordănescu la echipa națională? Selecționerul a dat răspunsul pe loc

Edward Iordănescu (43 de ani) a vorbit despre posibilitatea ca Adrian Mutu (42 de ani) să devină secundul său pe banca primei reprezentative!
Noul selecționer continuă căutările în ceea ce privește staff-ul pe care îl va avea la naționala României, iar FRF i-a comunicat că mai are timp doar câteva zile să se hotărască. După ce a decis să îi păstreze de partea sa pe Florin Constantinovici, antrenor secund, și Leo Toader, antrenor cu portarii, Edi Iordănescu vrea să își completeze echipa cu nume importante.
Una dintre variantele propuse lui Iordănescu jr. a fost Adrian Mutu, iar actualul selecționer a ținut să lămurească această posibilitate. Edi a dezvăluit că nu se pune problema să aibă o colaborare cu „Briliantul”, asta deoarece fostul atacant are deja propriul său drum în cariera de antrenorat.
„De Mutu? Niciodată! Nici nu s-a pus problema asta. El are în față un drum în față, este foarte pasionat și are experiență. Are pașii lui, dar nu s-a pus niciodată problema”, a transmis Edi Iordănescu la ProSport.
Dumitru Dragomir îl propune pe Adi Mutu la echipa națională
Dacă aș fi în locul lui Iordănescu, l-aș lua secund pe Mutu. Ar da o lovitură de imagine! Dar nu știu dacă el poate face asta. La națională trebuie și un lot mare fotbalistic. Noi am evitat să facem asta în ultimul timp. Ai nevoie de un Iordănescu senior, un Pițurcă, un Mutu, iar Edi ar trebui să-l ia pe Mutu secund. Că Mutu e tânăr și trebuie să accepte”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Pro X.