Fotbal Intern· 2 min citire

Adrian Mutu, atac la adresa conducerii celor de la Farul: „În jur de 600 de suporteri dar nu sunt lăsați să intre… Nu respectă Rapidul!”

Adrian Mutu

Adrian Mutu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 12 mar. 2023, 09:38

Adrian Mutu, tehnicianul Rapidului, a oferit o primă reacție după eșecul echipei sale cu Farul Constanța (1-2)/

Mai exact, „Briliantul” s-a arătat nemulțumit de faptul că o parte din fanii giuleștenilor nu au fost lăsați să asiste la meci. Iată ce a spus.

„În jur de 600 de suporteri dar nu sunt lăsați să intre… Nu respectă Rapidul!”

„Și pe noi antrenorii ne-a mulțumit jocul din seara asta. A fost un meci spectaculos. Și ei au avut niște situații bune pe contraatac. Noi puteam să egalăm. Nu cred ca mai e nevoie de comentarii la un asemenea gol. Îmi pare rău pentru Moldo, ne-a salvat de multe ori. Suntem alături de el. Șansa nu este de partea noastră. Suntem în play-off și sper să fie meciuri ca acesta din seara asta.

Tot timpul e loc de mai bine. O să analizez și o să văd împreuna cu jucătorii. Ei au arătat bine, au luptat până în ultima secundă. Au luptat până în ultimul minut. Șansa azi nu a fost de partea noastră. Sunt mulțumit de băieți. Ne vom duce pe toate stadioanele să câștigăm.

Luckassen neavând multe minute m-am gândit să introduc un jucător puternic ca Papeau, aveam superioritate pe benzi. Sunt detalii de antrenori care contează mai puțin. Diferența o fac jucătorii.

O să fie o luptă intensă. Nu am vorbit de titlu. Sunt la acest club să ajungem cât mai sus. Presiunea este pe cei care au declarat că se luptă la titlu. Dacă sunt în jur de 600 de suporteri dar nu sunt lăsați să intre… Nu respectă Rapidul! Rapid nu va veni niciodată cu doar 200 fani, ci cu 600, 700.

Suntem obișnuiți să începem tare. Și în startul sezonului am avut un meci greu.”, a declarat Adrian Mutu, după eșecul cu Farul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News