Adrian Mutu, verdict după derby-ul din Gruia: „De aia câștigă FCSB campionatul!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 15 aprilie 2024, ora 14:20,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Adrian Mutu a urmărit partida disputată de fosta sa echipă duminică seară. „Briliantul” a reacționat după CFR Cluj-FCSB 0-1.

Antrenorul român a precizat aspectele semnificative care au condus la parcursul excelent al formației bucureștene. Iată ce a spus Adrian Mutu despre liderul Ligii 1.

„De aia câștigă FCSB campionatul!”

„M-am uitat ieri la meci, nu a fost un meci strălucit din punct de vedere al spectacolului. CFR avea o șansă importantă să se apropie. Nu a fost un meci spectaculos, dar a fost decis de inspirația de moment a unui jucător. Eu cred că tot sezonul ăsta a făcut diferența.

De multe ori, FCSB s-a legat de execuțiile lui. Coman are o calitate importantă și e foarte decisiv. Ca să intri în grupe, trebuie să adaugi jucători de valoarea lui, nu să vinzi. Trebuie să faci transferuri, plătești câteva milioane ca să aduci pe altcineva. Când sunt meciuri de genul celui de aseară, ai nevoie de jucători cu sclipire. De aia câștigă FCSB campionatul, jucătorii au ajuns la un nivel important, Olaru, Șut. Chiricheș a adus un echilibru acolo în spate. Au câștigat majoritatea duelurilor de aseară, Chiricheș are 94%”, a spus Adrian Mutu, conform Fanatik.

fcsbadrian mutu