Vicecampioana olimpică de la Tokyo a povestit că și-a speriat părinții cu imposibilitatea ei de a comunica în primii ani de viață.
Aceștia s-au gândit la ce e mai rău în ceea ce o privește pe fata lor, care a contribuit la perfomanțele sportului românesc din ultimii 15 ani.
Eu am învățat vorbirea foarte târziu, după ce am împlinit doi ani, când ai mei deja își făcuseră griji că poate o fi copilul surdo-mut, ceva de genul acesta. Chiar era o reală problemă pentru ei. La scurt timp după aceea am început să vorbesc și cred că simțeam nevoia să recuperez.
Pentru că spuneam o propoziție într-un cuvânt și nimeni nu înțelegea ce vorbesc acolo. Și atunci am făcut cunoștință cu logopedul.Era un exercițiu de dicție, care trebuia să mă oprească pe mine, să vorbesc mai rar. Vorbeam cu un creion în gură, rodeam creioane toată ora de logopedie”, a povestit spadasina clipele dificile trăite în copilărie pentru Play Sport.
CITEȘTE ȘI –>> Fotografia care face cât o mie de cuvinte! Cum și-a surprins fanii Anamaria Prodan
Pentru Ana Maria scrima nu a fost prima dragoste. A încercat să facă tenis, dar legătura nu a fost atât de solidă încât să meargă mai departe. Așa a ajuns la sportul care a făcut-o celebră.
„Mă trec o groază de emoții, gândindu-mă cum am venit un an de zile la teren fără să am vreo țintă, fără să am vreun obiectiv. Nu am înțeles ce înseamnă asta. Toată lumea îmi spunea că a fi stângaci reprezintă un avantaj. Doar că eu mă lovisem deja de asta la școală, unde nu am avut voie să scriu cu mâna stângă, a trebuit să învăț să scriu cu mâna dreaptă.
Faptul că eram stângace mă trimitea mereu la coada șirului. Așteptam mereu până să lucrez cu antrenorul, drept pentru care mă plictiseam. Singurul moment în care am știu exact ce vreau să mă fac când o să fiu mare a fost după câteva luni la scrimă. Atunci am zis că vreau să mă fac un campion. Nici nu știam ce înseamnă”, a încheiat Ana Maria Popescu.
