Alexander Zverev, făcut praf de Mats Wilander: ,,AR TREBUI INTERZIS ȘI TRIMIS LA REABILITARE!”

Cu 7 titluri de Grand Slam în palmares, Mats Wilander îl critică dur pe Alexander Zverev, numărul 3 mondial. Un gest nesportiv, făcut de Sasha în turneul de la Acapulco a întors toate privirile. După un meci pierdut la dublu, germanul și-a ieșit din minți și a lovit scaunul arbitrului de 3 ori cu racheta.
Hey @atptour when will you announce the suspension of Zverev? Do you have any rules at all? #Zverev pic.twitter.com/XEue4AmAbw
— Alex Romero (@AlexRome747) February 23, 2022
Pentru acest gest șocant, ATP l-a amendat pe german cu suma de 40.000 de dolari, amenda maxima. A fost eliminat din turneu și i s-au luat toate punctele câștigate la acel turneu.
„Dacă un jucător își rupe racheta pe scaunul arbitrului și este literalmente la câțiva centimetri de a lovi piciorul arbitrului, nu ar trebui să i se permită să revină pe un teren de tenis până când nu a trecut printr-un fel de proces de reabilitare”, a declarat Wilander pentru Eurosport.
„Trebuie să fie pedepsit în consecință și să nu i se permită să iasă și să joace tenis la cel mai înalt nivel la o săptămâna sau două săptămâni după acel incident, asta este prea devreme. Pentru mine nu prea face nimic acea amendă în bani. Trebuie să-i dai o suspendare de 3 sau 6 luni. Nu îi permiteți să joace în cele mai importante turnee, la Grand Slam-uri, la turneele ATP 1000, la Cupa Davis. Nu mi se pare că e mesajul corect pentru ceilalți jucători să ieși și să joci după ce te comporți cum te comporți la Acapulco. Nu ar trebui să revină pe teren până nu trece printr-un proces de reabilitare”, a mai spus Mats Wilander.