Alexander Zverev s-a calificat în semifinale la Hamburg (ATP)

Articol de Darius Stănescu - Publicat sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 12:31,
Alexander Zverev
Alexander Zverev

Alexander Zverev este ultimul semifinalist al ediţiei din acest an a turneului ATP 500 de la Hamburg, dotat cu premii totale de 1.891.995 de euro, care s-a încheiat anul trecut cu victoria tenismanului german, născut chiar în acest oraş.

 

Alexander Zverev, locul 4 ATP, cap de serie numărul 1, l-a învins în sferturi în două seturi, 6-4, 6-3, pe chinezul Zhizhen Zhang (34 ATP, cap de serie numărul 8).

 

Zverev va lupta pentru un loc în finală cu spaniolul Pedro Martinez, locul 49 ATP, ce l-a eliminat vineri pe argentinianul Francisco Cerundolo (33 ATP, cap de serie numărul 4) în trei seturi, 1-6, 6-1 şi 6-4.

 

În cealaltă semifinală, francezul Arthur Fils, locul 28 mondial, cap de serie numărul 5, va primi replica argentinianului Sebastian Baez, locul 19 mondial, favorit numărul 3.

turneuAlexander Zverevtenisatphamburg