Alexandru Mitriţă, gol pentru Al Raed în Arabia Saudită – VIDEO

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 18 martie 2023, ora 22:56,
Alexandru Mitriță
Alexandru Mitriță

Fotbalistul echipei Al Raed, Alexandru Mitriţă, a înscris un gol în meciul terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Al Shabab, în etapa a 21-a a campionatului Arabiei Saudite.

Mitriţă a marcat pentru echipa antrenată de Marius Şumudică în minutul 37.

Celălalt gol al gazdelor a fost înscris de Tavares ’25.

Oaspeţii au revenit însă şi au egalat datorită golurilor lui Krychowiak ’58 şi Boupendza ’75.

Poarta echipei Al Raed a fost apărată de Silviu Lung Jr.

Mitriţă a jucat până în minutul 61.

Echipa celor trei români ocupă locul nouă în clasament, cu 25 de puncte. Al Shabab este pe trei, cu 44 de puncte.

marius șumudicăalexandru mitriță