Alin Toșca și-a anunțat retragerea de la echipa națională – Cum a motivat fundașul lui Gaziantep FK alegerea făcută

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 22 aprilie 2022, ora 12:04,
alin-tosca-nationala-romaniei
alin-tosca-nationala-romaniei

Alin Toșca și-a anunțat retragerea de la echipa Națională. La 30 de ani, fundașul echipei naționale a decis să își încheie cariera la prima reprezentativă. Alin Toșca are 30 de apariții în tricoul României.

Alin Toșca este campion al României și al Greciei și câștigător al Cupelor în cele două țări. Fotbalistul joacă în prezent la Gaziantep FK .

Alin Toșca a debutat în martie 2016, în amicalul România-Lituania 1-0, evoluând în 30 de partide pentru națională. A lucrat cu Anghel Iordănescu, Christoph Daum, Cosmin Contra, Mirel Rădoi și Edward Iordănescu din 2016 până în prezent, jucând în fiecare din cei 7 ani în care a fost convocat.

 

,,Astăzi închid un capitol, au fost 7 ani minunați, fiecare dintre ei însemnând meciuri pentru mine în tricoul echipei naționale. Oricând, oricum, pe orice post, am fost gata să dau totul și chiar am dat totul pentru România.

Decizia mea nu a fost influențată de nimic din tot ce înseamnă echipa națională, atmosferă, coechipieri, staff, suporteri, Federație.

Pentru a evita orice speculații, vă asigur că retragerea mea nu a fost nici cauzată, nici încurajată de Edward Iordănescu. Ne cunoaștem de ani buni, am încredere în capacitatea lui de a găsi alte soluții și sunt sigur că România se poate califica la EURO 2024!

De aceea, vă rog să îmi respectați decizia fără a crea în jurul acesteia discuții și speculații fără adevăr. Nu mi-ar face bine nici mie, nici echipei naționale.

Am avut o relație fără urmă de conflict cu toți selecționerii cu care am lucrat, staff-urile lor tehnice și staff-urile suport de la echipa națională. Cu toți coechipierii mei, cărora le mulțumesc. De asemenea, am construit o relație corectă și de respect cu reprezentanții Federației, în toți acești ani. Am apreciat mereu sprijinul suporterilor și am încercat să le răspund cu tot ce am mai bun ca fotbalist.

Fiecăruia din cei de mai sus le mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru ajutorul pe care l-am primit.

Le urez coechipierilor mei mult succes și noroc! Am fost, sunt și voi rămâne mereu suporterul necondiționat al echipei naționale. Hai România!

alin toșca