Ambiții mari pentru Darius Olaru-Ce are de gând campionul României: „La asta mă gândesc!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 22 mai 2024, ora 11:31,
Darius Olaru
Darius Olaru

Darius Olaru a făcut un sezon excepțional în tricoul celor de la FCSB, echipa cu care s-a încoronat campion al României.

Recent, mijlocașul român a transmis ce are de gând să facă în viitorul apropiat. Ambiția sa de a reuși la cel mai înalt nivel l-a determinat să tragă din ce în ce mai tare.

„La asta mă gândesc!”

„Chiar nu vreau să-mi iau vacanţă, am tot timpul să mă gândesc la vacanţă după ce termin cu fotbalul. Urmează o perioadă importantă pentru mine, ştiu asta. Sunt pregătit şi trebuie să-mi fac treaba şi la echipa naţională. La asta mă gândesc.

Nu ştiu de ce n-am simţit nevoia să-mi iau zile libere. Cum am spus, o să am eu timp de vacanţe după ce termin cu fotbalul. După 40 de ani mă voi gândi la vacanţe. Până atunci nu vreau să mă gândesc la asta.

O să avem totuşi câteva zile să ne încărcăm bateriile şi apoi vom merge la EURO şi trebuie să fim pregătiţi. Este ceva nou şi pentru mine, îmi doresc să nu fie ultima participare. Ne vom pregăti foarte bine şi sper să arătăm ceea ce putem”, a declarat Darius Olaru, pentru cei de la Orange Sport.

darius olaru