Ana Bogdan a ajuns în sferturile turneului WTA 125 de la Bari
Articol de Nicolae Dumitrescu - Publicat vineri, 06 iunie 2025, ora 08:49,

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, joi, fără joc, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce adversara sa din optimi, poloneza Maja Chwalinska, a declarat forfait.
Chwalinska (23 ani, 132 WTA) a acuzat probleme la aductori, potrivit organizatorilor.
Ana Bogdan (32 ani, 173 WTA) și-a asigurat un cec de 3.478 de euro și 27 de puncte WTA.
În sferturi, românca o va înfrunta pe Kathinka von Deichmann, din Liechtenstein (31 ani, 169 WTA). În alt meci din sferturi, românca Anca Todoni va primi replica belarusei Irina Șimanovici.