Analiza lui Silviu Lung: „România poate termina grupa de la EURO pe primul loc”

Fostul portar Silviu Lung a declarat că naţionala de fotbal pregătită de Edward Iordănescu poate încheia grupa de la EURO 2024 atât pe prima poziţie, cât şi pe ultima.
Lung consideră că Belgia reprezintă cel mai puternic adversar al României
El este convins că jocul „tricolorilor” va fi altul decât în ultimele două partide de pregătire, cu Bulgaria şi Liechtenstein, ambele încheiate cu scorul de 0-0.
„Ce pot să vă spun despre şansele din grupă… eu zic că în grupa asta poţi termina şi pe primul loc, dar şi pe ultimul. Depinde de ziua pe care o prinzi, de mobilizarea care va fi înainte de meci, de şansele pe care le vom avea.
Micile detalii probabil că vor face diferenţa. Dar eu cred că o altă faţă va avea România la Campionatul European vizavi de ultimele două meciuri de pregătire”, a declarat Lung, pentru AGERPRES.
Întrebat dacă „tricolorii” s-au menajat în aceste ultime două meciuri de pregătire de dinaintea europeanului, Lung a spus că pentru jucători e un gest reflex având în vedere importanţa partidelor de la EURO.
„E în subconştientul tău să te menajezi, chiar dacă vrei să câştigi. Probabil că gândeşti: ‘am muncit atât, am obţinut o calificare’… Şi la un campionat european toţi ochii sunt pe tine. Poţi să faci un campionat european foarte bun şi să mergi la echipe mult mai bune.
Ai alte perspective pe plan fotbalistic, dar şi pe plan personal. Poţi schimba foarte multe în viaţă”, a completat fostul internaţional român.
Silviu Lung consideră că Belgia reprezintă cel mai puternic adversar al României la EURO 2024 şi o vede jucând semifinala competiţiei.