Andrea Mandorlini, dezamăgit după ce CFR Cluj a reușit doar o remiză cu Poli Iași: ”Am suferit mult acolo”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 11 noiembrie 2023, ora 23:09,
Andrea Mandorlini
Andrea Mandorlini

CFR Cluj a remizat, în deplasare, cu Poli Iași, scor 3-3, într-un meci din etapa a 16-a a SuperLigii.

Andrea Mandorlini, antrenorul echipei CFR Cluj, a oferit mai multe declarații la flash-interviul de la sfârșitul meciului. El s-a declarat dezamăgit de prestația slabă a jucătorilor săi din primele 25 de minute ale partidei, când ardelenii au primit două goluri de la adversari.

În plus, tehnicianul susține că CFR Cluj a avut șansa în repriza a doua să ducă scorul la 4-2.

”Am început foarte rău această partidă. Nu ne puteam imagina că o să începem așa prost. Am început partida de la 0-2, după două centrări care s-au transformat în gol. După care, am reușit să controlăm partida, am marcat, am și condus.

Repriza a doua puteam să închidem meciul să facem 4-2. Până la urmă, s-a terminat 3-3. Ca să câștigi campionatul trebuie să primești mai puține goluri”, a spus Mandorlini.

” Au fost foarte multe situații acolo în partea dreaptă, poziții greșite pe care le-am avut în apărare. Am suferit foarte mult în partea dreaptă”, a mai spus Mandorlini.

CFR Cluj se află primul loc în SuperLigă, cu 31 de puncte acumulate după 16 partide, la egalitate cu FCSB, care ocupă locul doi.

 

cfr clujAndrea Mandorlinipoli iasi