Andreea Ana va lupta pentru aurul european la CE! Românca a distrus-o în semifinale pe Mariia Vynnyk

Andreea Beatrice Ana
Luptătoarea română Andreea Beatrice Ana, campioana en titre, se va bate pentru o nouă medalie de aur la CE U23, la Sala Polivalentă din București.
Andreea Ana a trecut în semifinale de Mariia Vynnyk cu 11-1
Ana a învins-o, în preliminariile categoriei 55 kg, pe franțuzoaica Laurie Aurelie Celine Lesaffre, în sferturi a trecut de italianca Immacolata Danise, iar în semifinale a învins-o cu 11-1 pe ucraineanca Mariia Vynnyk.
În finala de joi, Andreea Ana o va înfrunta pe suedeza Emma Jonna Denise Malmgren. Va fi a doua medalie pentru România la această competiție, după aurul lui Denis Florin Mihai (55 kg), la greco-romane.
Tot miercuri, la greco-romane, în cadrul 72 kg, Igor Andrei Botez s-a clasat pe locul 5, după ce a pierdut meciul pentru bronz cu georgianul Ghiorghi Cihikvadze. În recalificări, Botez îl învinsese mai întâi pe croatul Luka Malobabic, iar apoi pe finlandezul Joni Pekka Komppa.
Pentru bronz se va lupta, joi, Elena Irina Margaș, la 76 kg, cu turcoaica Mehtap Gultekin, după ce pierdut miercuri în sferturi meciul cu Kamile Gaucaite (Lituania).
Alte opt românce au țanse la medalii la CE de la București
Alte trei românce vor evolua în recalificări. Ana Mari Pîrvu o va întâlni pe Khrystyna Basych (Slovacia) la 50 kg, după ce a pierdut în sferturi în fața italiencei Emanuela Liuzzi.
Ana Maria Puiu va lupta la 59 kg cu italianca Asia Craparotta, după ce fost învinsă miercuri, în sferturi, de franțuzoaica Amel Rebiha. Adina Ionel Irimia a pierdut în sferturile 68 kg în fața turcoaicei Nesrin Bas și o va întâlni joi pe italianca Laura Godino.
România participă cu 30 de luptători la competiție, câte zece la fiecare stil. La feminin vor mai evolua Beatrice Ionela Ferenț (53 kg), Georgiana Carla Lircă (57 kg), Gabriela Cuc (62 kg), Amina Roxana Capezan (65 kg) și Paula Aurelia Izabela Rotaru (72 kg).
Anul trecut, delegația României a încheiat CE cu cinci medalii, aurul câștigat de Andreea Beatrice Ana (55 kg), argintul cucerit de Amina Roxana Capezan (65 kg), Maria Larisa Nițu (72 kg) și Krisztian Biro (74 kg, lupte libere) și bronzul obținut de Denis Florin Mihai (55 kg, greco-romane).
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























