Andrei Borza își poate lua „Adio!” de la națională după escapada din club: „Nu mai e luat în calcul”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 26 martie 2024, ora 22:58,
Andrei Borza
Andrei Borza

Naționala de tineret a României a învins greu Armeniei, cu 1-0, la Erevan, în Grupa E a preliminariilor CE Under-21 din 2025.

Andrei Borza nu mai e luat în calcul pentru a fi convocat la națională, a spus Daniel Pancu

Golul a fost înscris de Cristian Mihai (89), mijlocaşul echipei UTA. Introdus în minutul 74, el a înscris cu capul, în urma unei lovituri libere executate de Constantin Grameni.

Titular în două dintre precedentele meciuri, cu Albania (2-3), când a înscris, și Elveția (2-2), ambele în deplasare, și trimis la pauză cu Albania (5-0), acasă, fundașul stânga Andrei Borza nici măcar nu a fost convocat de Daniel Pancu.

Selecționerul naționalei de seniori, Edward Iordănescu, a fost deranjat de atitudinea jucătorului, care a fost susprins petrecând într-un club din Iași, alături de Alexandru Albu, după eșecul cu Poli, 1-3.

Același punct de vedere îl are și Pancu. Acesta recunoaște, însă, că Iordănescu i-a transmis să nu-l convoace pe Borza.

Probabil va învăţa din lucrurile astea, dar azi a jucat Ştefanovici, care a avut minute la echipa de club, dar la Borza a contat mai mult episodul ăla şi a fost o dorinţă plecată de la Edi, că de la Edi a venit linia asta, că nu mai contează, nu mai e luat în calcul, dacă a greşit.

Da, Edi, exact, a spus-o public. Dacă ar fi jucat un meci titular, eu îl convocam. Era contrar, dar ar fi fost decizia mea atunci”, a precizat Pancu, potrivit Orange Sport.

În acest context, rămâne un mister motivul pentru care fundașul a fost chemat la naționala U19. Mai mult, în victoria de azi în fața Croației, 1-0 în Turul de Elită pentru EURO 2024, a fost căpitan.

Andrei Borzadaniel pancu