Andrei Ivan: „Nu am avut noroc!/ a luat și mingea o traiectorie ciudată!”. Cum explică jucătorul Craiovei eșecul cu Sepsi! FCSB încă îi creează coșmaruri!

Universitatea Craiova a pierdut și meciul retur din semifinalele Cupei României (0-1 contra Sepsi, 1-3 la general). Oltenii, după ce au ratat șansa la titlu, au ratat astfel și Cupa, iar sezonul echipei lui Reghecampf se încheie cu un coșmar.
Andrei Ivan, a încercat să marcheze din foarfecă, dar după ratarea sa, Sepsi a declanșat contraatacul ce a dus la unicul gol al partidei. Jucătorul Craiovei a explicat eșecul cu covăsnenii.
„Nu am fost inspirați în fața porții!”
„Nu am avut nici noroc, nu am inspirați în fața porții. Probabil am fost și obosiți de la meciul cu FCSB, nu trebuie să găsim scuze, am pierdut și mergem înainte. Chiar mă simt vinovat și-mi asum acest lucru, nu am fost inspirat, a luat și mingea o traiectorie ciudată (n.r.: – despre ratare).
Vom vedea cu cine o să jucăm barajul, trebuie să căștigăm și să mergem în Conference League. Am avut meciuri bune, cu FCSB, cu CFR, a venit perioada aceasta, nu am fost nici inspirați în fața porții”, a declarat Andrei Ivan, dezamăgit, după meci.
Astfel, Craiova mai poate ajunge în competițiile europene doar prin câștigarea meciului de baraj pentru Conference League.