Andrei Nicolescu anunță noi transferuri la Dinamo: ”Suntem foarte aproape”

Articol de Mihai Popescu - Publicat joi, 03 iulie 2025, ora 17:52,
Andrei Nicolescu
Andrei Nicolescu

Dinamo și-a prezentat cele trei echipamente pe care le va avea în sezonul 2025-2026.

Andrei Nicolescu a declarat că gruparea din Ștefan cel Mare va mai realiza trei sau patru transferuri în această perioadă de mercato.

Dinamo va disputa luni, 14 iulie, contra celor de la Csikszereda, în deplasare. De asemenea, oficialul a precizat că ar mai putea sosi și alți fotbaliști după începutul sezonului.

”Suntem foarte aproape să semnăm 3-4 jucători, probabil zilele următoare. Sunt niște discuții care au durat mult, au fost, cumva, complicate datorită parametrilor în care s-au desfășurat. Credem cu tărie că sunt cele mai bune opțiuni pentru Dinamo pentru sezonul următor și sezoanele viitoare.

(n.r. – Dacă va fi gata campania de transferuri până la startul sezonului) Nu, încercăm să mai facem 3-4 până la începutul campionatului și, cu siguranță, va mai fi loc de îmbunătățiri în 1-2 locuri, pentru că asta este zona de transferuri și perioada”, a spus Andrei Nicolescu, la prezentarea echipamentului lui Dinamo.

KopicdinamoAndrei NicolescuCsikszereda