Andrei Rațiu, prestație dezamăgitoare în Athletic Bilbao – Rayo Vallecano 3-1. Nota primită de „Sonic”

Rayo Vallecano a pierdut clar partida cu Athletic Bilbao, a doua consecutivă din La Liga, după umilința suferită în fața lui Espanyol Barcelona, care s-a impus săptămâna trecută în fața madrilenilor cu 4-0.
Dacă nici în acel meci evoluția lui Rațiu nu a fost prea strălucită, de această dată „Sonic” a fost notat ca unul dintre cei mai slabi fotbaliști de pe teren.
Prestație dezamăgitoare a lui Rațiu și o nouă înfrângere clară a lui Rayo Vallecano în La Liga
Partida din Țara Bascilor a început bine pentru echipa lui Andrei Rațiu. În ultimul sfert de oră al primei reprize Rayo a primit penalty. Pedro Diaz a ratat de la punctul cu var, însă Pathe Ciss a fost la locul potrivit pentru a putea intercepta mingea respinsă de Unai Simon, portarul lui Bilbao. Astfel, mijlocașul senegalez a deschis scorul pentru madrileni, iar scorul pauzei arăta 1-0 în favoarea lui Rayo.
A doua jumătate a arătat total diferit: bascii au egalat tot din lovitură de la 11 metri, prin Sancet, care a mai marcat o dată până la final, iar între reușitele mijlocașului spaniol și-a trecut numele pe tabelă și unul din superstarurile Spaniei de la EURO 2024, Nico Williams.
Bilbao își consolidează astfel locul de Liga Campionilor pentru sezonul viitor, în timp ce Rayo rămâne la mijlocul clasamentului, sperând totuși să izbutească să obțină un loc de Conference League la finalul stagiunii.
Notă de trecere pentru Rațiu, dar aproape cea mai mică din echipă
Prestația internaționalului român din lotul lui Rayo, Andrei Rațiu, a lăsat de dorit. După ce cota sa a fost actualizată și zvonurile plecării au devenit tot mai dese și mai răsunătoare, „Sonic” pare puțin deraiat de pe drumul cel bun, însă cu siguranță lateralul își va reveni.
În meciul cu Bilbao, Rațiu a pierdut un număr uriaș de dueluri pentru un fundaș: din 18 dueluri, românul a câștigat doar 8, adică nici măcar jumătate dintre ele, și a pierdut posesia de 18 ori.
Nici în zona ofensivă nu a fost mai strălucit, acolo unde nu a reușit nicio centrare sau pasă lungă, iar din 7 încercări de dribling, 5 au eșuat.
Rațiu nu a lansat niciun șut spre poarta adversă, iar cei de la Sofascore l-au notat cu 6.1, aproape cel mai slab calificativ, cu doar „0,1” peste Pedro Diaz, care a ratat un penalty în meci, a văzut cartonașul galben și a fost înlocuit după 63 de minute.