Antrenoarea lui Jordan Chiles se ține tare: „Nu a furat de la nimeni nimic”

Articol de Gabriel Ion - Publicat joi, 08 august 2024, ora 21:46,
Jordan Chiles
Jordan Chiles

Ana Bărbosu și Sabrina Voinea au încheiat pe locurile patru, respectiv cinci în finala de la sol de la Jocurile Olimpice 2024.

„Voi da explicații o singură dată”, spune tehniciana

La câteva zile după izbucnirea controversei, Cecile Landi a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în finala olimpică de la sol, lunându-i apărarea sportivei pe care o pregătește.

„Nu ar fi trebuit să dau nicio explicație, dar o voi face, o singură dată. Cel mai bun scor de start la sol al lui Jordan a fost 5.9 – la calificări și la finala pe echipe nu ne-am pus întrebări când a primit 5.8, pentru că am văzut că nu finalizase toate elementele.

Jordan și-a câștigat medalia și nu a furat de la nimeni nimic! Dacă îmi pare rău de atleta din România? Bineînțeles! A fost trist și sfâșietor, dar ăsta e sportul. Nu trebuie să vă placă, dar trebuie să respectați rezultatul final și cel mai important să o respectați pe Jordan și să nu o trageți în jos pentru că nu sunteți de acord. A meritat acea medalie de bronz”, a declarat antrenoarea, potrivit eonline.com.