Antrenorul Imanol Alguacil va părăsi pe clubul Real Sociedad la finalul sezonului

Articol de Darius Stănescu - Publicat joi, 24 aprilie 2025, ora 20:05,
Imanol Alguacil. Foto: Profimedia
Imanol Alguacil. Foto: Profimedia

Antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Sociedad, Imanol Alguacil, va părăsi banca tehnică a formației din La Liga la sfârșitul sezonului, după șase ani și jumătate pe banca tehnică a bascilor, a anunțat joi clubul din San Sebastian, scrie AFP.

„Imanol Alguacil a informat conducerea clubului despre decizia sa de a pleca la finele sezonului”, se arată într-un comunicat al lui Real Sociedad.

Alguacil a pregătit echipa din decembrie 2018, cucerind Cupa Spaniei în 2020 și ducând formația în optimile de finală ale Ligii Campionilor în sezonul 2023-24.

Anunțul plecării sale vine a doua zi după o înfrângere în deplasare cu Alaves (1-0) în La Liga.

Cu patru etape rămase din acest sezon, Real Sociedad ocupă locul nouă în campionat și încă speră să prindă un loc de cupe europene pentru sezonul viitor.

real sociedadva parasiantrenorImanol Alguacil