Anunț înfiorător pentru Dinamo! Datoria uriașă a clubului și șansele de a pierde licența pentru sezonul viitor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 26 august 2021, ora 11:36,
Dinamo
Dinamo

Formația din Ștefan cel Mare continuă să aibă probleme din cauza datoriilor din urmă, astfel că suma totală ar fi ajuns în jurul la 8 milioane de euro!

Administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, a oferit ultimele detalii despre situația de la Dinamo și a dezvăluit că în urma contestațiilor aceste datorii ar putea fi mult mai mici. Totodată, oficialul alb-roșilor a discutat despre planul de organizare al clubului, dar și despre posibilii investitori din „Groapă”.

„Aceste sume nu au neapărat legătura cu realitatea. Din aceste sume vom respinge. Noi vom analiza aceste declarații de creație și vom spune care este părerea noastră. Deja, la prima vedere, sumele sunt mult mai mici. Nu există o dată limitată legal vorbind. Planul de reorganizare trebuie depus în maximum 30 de zile de când avem tabelul definitiv la creditorii.

Citește și EXCLUSIV | CONDUCEREA LUI DINAMO SE GÂNDEȘTE LA CE ESTE MAI RĂU: „MĂ TEM DE RETROGRADARE!”

Noi astăzi suntem la momentul în care am întocmit tabelul creditorilor. Nu pot spune care va fi numărul contestațiilor la acest tabel. În funcție de aceste contestații vom avea o primă variantă a tabelului, apoi poate fi atacat și cu apel.Lucrurile se pot întinde între 3 luni și un an. Doamne ferește să vorbească despre un an, pentru că noi trebuie să avem gata Planul de reorganizare cel târziu până în luna martie , pentru a putea licența pentru sezonul viitor.

Noi nu trebuie să așteptăm ieșirea din insolvență pentru a căuta potențiali investitori. Cred că Dinamo este un brand foarte interesant, foarte vizibil, care crează foarte mult interes. Dar problema investitorilor astăzi este haosul care a fost creat în jurul companiei Dinamo. Toată lumea așteaptă să vadă ce are de plătit și pentru ce plătește. Nu e niciun secret că am avut discuții cu cel puțin patru potențiali investitori.

Activul Dinamo nu este unul foarte important. Nu mă refer la valoarea jucătorilor, deși nici aceea nu este foarte mare pentru că sunt jucători tineri. În momentul în care cineva întreabă valoarea pe care trebuie să o plătească se uită, evident, și către ce cumpără. Cumpără doar ideea de Dinamo sau cumpără și anumite active? Noi suntem în stadiu de inventariere acum, pe care urmează să finalizăm chiar astăzi. După evaluare vom ști exact care este valoarea care se poate vinde alături de ceea ce înseamnă drepturile nepatrimoniale privind Dinamo!”, a spus Zăvăleanu, la Radio Dinamo.

Citește și RĂZBOI TOTAL LA DINAMO! DĂNUȚ LUPU ÎNJURĂ, ULTRAȘII ÎL VOR OUT DIN CLUB: „BEȚIVULE, BEȚIVULE”

dinamorazvan zavaleanudeclaratiirealtatealiga 1