Anunțul făcut de Sabalenka

Aryna Sabalenka, numărul 3 mondial, nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris. Campioana en-titre de la Australian Open a declarat că a luat această decizie pentru a avea grijă de ea şi a se pregăti pentru sezonul pe hard, informează WTA.
„Mai ales având în vedere toate problemele cu care m-am confruntat în ultimele luni, simt că trebuie să am grijă de sănătatea mea. Este prea mult şi am luat decizia de a avea grijă de sănătatea mea”, a declarat Sabalenka.
„Prefer să mă odihnesc puţin pentru a mă asigura că, din punct de vedere fizic şi al sănătăţii, sunt pregătită pentru terenurile hard. Și voi avea o pregătire bună înainte de a începe sezonul pe hard. Simt că acest lucru este mai sigur şi mai bun pentru corpul meu”, a mai spus Sabalenka.
„A fost cea mai proastă experienţă pe care am avut-o în viaţa mea pe teren. Am jucat în timp ce eram bolnavă, am jucat cu accidentări, dar când ai o boală de stomac şi nu ai energie să joci şi eşti în sferturile de finală ale unui Grand Slam, a fost o experienţă cu adevărat teribilă. Dar asta este situaţia. Cred că organismul meu cerea doar puţină odihnă. Am reuşit să găsesc câteva zile în care să mă relaxez şi să mă recuperez după lunile grele”, a conchis sportiva.