„Arată incredibil. Am rămas surprins!”. FC Argeș va avea un nou director executiv și o nouă arenă!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 30 iunie 2022, ora 10:40,
FC Arges
FC Arges

FC Argeș se pregătește pentru a începe cel de-al 3-lea sezon în Liga 1 de la revenirea în primul eșalon. Piteștenii au realizat mai multe transferuri importante până acum, cu care speră să intre din nou în play-off.

Echipa lui Andrei Prepeliță va beneficia de un nou director executiv, Daniel Stanciu, care a anunțat deja detaliile despre noul stadion pentru echipa din Trivale.

Daniel Stanciu, noul director executiv la FC Argeș: „Toată lumea lucrează pentru a se urgenta proiectul!”

Daniel Stanciu a mai fost implicat la echipe precum FCSB, Dinamo, dar și în Israel, unde a fost director sportiv la Hapoel Akko. Acesta va fi prezentat joi oficial în cadrul unei conferințe de presă.

Până atunci, Daniel Stanciu a oferit primele detalii despre stadionul nou de care FC Argeș urmează să beneficieze.

„Este o discuție mai amplă, pentru că eu mă duc director executiv pe tot clubul, nu strict pe echipă. Există un proiect pentru dezvoltarea clubului, este un proiect dezvoltat pe construcția noului stadion, a unei baze sportive.

Cred că maximum într-o lună se va depune proiectul la CNI”, a declarat Stanciu, pentru Digi Sport.

„Am văzut macheta bazei sportive. Arată incredibil. Am rămas surprins. Este un stadion micuț, dar îndeajuns pentru FC Argeș, de 15.000 de locuri, cu multe calități,. are o formă deosebită.

Toată lumea lucrează pentru a se urgenta proiectul, pentru că ne dorim ca dacă nu până la finalul acestui an, cel mai târziu la începutul anului viitor să înceapă demolarea”, a mai adăugat acesta, pentru sursa citată.

Andrei Prepeliță a anunțat obiectivele noului sezon pentru FC Argeș! Citește chiar aici!

#danielstanciu#fcargeș