Arbitru surpriză la partida dintre CFR Cluj și FC Argeș! Cine va sta la centru în meciul de mâine

Clujenii primesc vizita revelației din Liga 1 din acest moment, FC Argeș, în runda cu numărul 25 din campionatul României!
Formația condusă de Edward Iordănescu va da piept cu echipa care nu a pierdut niciun meci de la relua competiției după pauza de iarnă. Piteștenii vin cu un moral foarte bun în Gruia, fiind situați pe locul 9 în acest moment în ierarhia Ligii 1.
La centru va sta Sebastian Colțescu, ajutat de asistenţii Vladimir Urzică şi Mihai Marica, iar rezervă a fost desemnat Szabolcs Kovacs. Pentru arbitrul în vârstă de 43 de ani este a doua partidă cu miză din anul 2021 în Liga 1, după derby-ul Dinamo – FCSB, din etapa 21.
Colțescu se pare că a reușit să treacă peste momentul de la Paris, atunci când a fost acuzat de delegația celor de la Istanbul Bașakșehir pentru folosirea unor cuvinte cu tentă rasială. În acest moment, UEFA nu a dat o decizie finală cu privire la cazul arbitrului român, dar din ultimele informații venite din partea forului european, brigada de arbitri din România este considerată nevinovată.
CFR Cluj – FC Argeș se va disputa mâine seară, de la ora 20:30.