Fotbal Intern· 2 min citire

Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj, audiat într-un dosar de corupție la nivel înalt

Arpad Paszkany

Arpad Paszkany

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 3 oct. 2021, 15:50

Arpad Paszkany nu mai are cetățenie română, dar tot va fi audiat într-un dosar de corupție la nivel înalt. Fostul finanțator al celor echipei CFR Cluj a decis să renunțe la cetățenia română și și-a schimbat domiciliul, potrivit evz.ro.

Paszkany nu mai figurează cu adresă pe teritoriul României, ci în Ungaria (Budapesta) și Malta.

Cumnatul său, Karoly Szekernyes este martor în acest dosar. Judecătorii vor să-l găsescă și pe fostul finanțator al formației ardelene pentru a-l audia.

„Vorbesc des cu Arpad Paszkany. El m-a întrebat și eu i-am spus ca voi fi la audiere la acest proces. Știe că sunt martor. Eu l-am întrebat dacă și el va vorbi aici dar el a spus ca nu a primit nicio invitație la acest proces. El are locuința în Malta și Budapesta. Știu că spunea și vorbeam că el nu mai vrea cetățenia română. Acum e la Budapesta. Pot să vă dau adresa dacă e nevoie”, a explicat Karoly Szekerneyes în fața judecătorilor.

Anchetatorii de la DNA susțin că în anul 2005 reprezentanții companiei austriece Swietelski s-au înțeles cu cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea Ionuț Costea, Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea CNCFR și Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să le plătească un comision de 3,5 la sută din sumele încasate de la statul român. În schimb, aceștia trebuiau să se asigure că statul român va deconta rapid și fără întârzieri sumele aferente contractului dintre Swietelski și România.

În schimbul, acestor sume, inculpații au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanțarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum și plata la timp a facturilor emise.

Paszkany

Sursa foto: evz.ro

Citește și PREȘEDINTELE UNUI CLUB DE MARE TRADITIE A MURIT: ”VA RĂMÂNE PENTRU TOTDEAUNA ÎNTRE LEGENDELE CLUBULUI!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News