Asociația Dinamoviști pentru Dinamo continuă să strângă bani! „Vă așteptăm să fiți parte integrantă a renașterii dinamoviste”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 28 aprilie 2020, ora 14:33,
adpd
adpd

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo susține demersul lui Ioan Andone, care vrea să aducă investitori spanioli la Dinamo. În același timp, ADPD strânge fonduri pentru a ajuta separat clubul din Ștefan cel Mare. 

ADPD a scos la licitație 5 tricouri purtate de fotbaliști care au evoluat la Dinamo, respectiv Claudiu Niculescu, Ianis Zicu, Cosmin Matei, Adrian Cristea și Dorin Rotariu.

Asociația Dinamoviști pentru Dinamo vrea să strângă fondurile necesare realizării proiectul socios.

Dinamo are nevoie de noi mai mult ca niciodată! În încercarea de a strânge fondurile necesare realizării proiectul socios ADPD, vă așteptăm sa participați în număr cât mai mare la această acțiune caritabilă, să vă puneți amprenta pe viitorul echipei noastre, să fiți parte integrantă a renașterii dinamoviste.

Nu ezitați să intrați pe site-ul nostru oficial www.adpd.ro , deveniți socios prin plata cotizației sau a unei donații, ajutați prin orice mod posibil la reușita acestui proiect! Împreună readucem gloria! Totul pentru Dinamo!„, este comunicatul ADPD.

Asociația Dinamoviști pentru Dinamo a fost înființată în 2018. Printre membrii fondatori se află Cornel Dinu, Răzvan Oprea (actor) și Mihnea Ionescu (fost șef de galerie la Dinamo).

82% dintre acțiunile clubului Dinamo au fost scoase la vânzare pentru suma simbolică de un leu, dar datoriile se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI -> Cine va fi antrenorul lui Dinamo. Alegerea investitorilor spanioli

ADPDbaniAsociaţia Dinamovişti pentru Dinamodinamo