Actualul antrenor al celor de la CFR Cluj se află în pole-position în momentul de față pentru preluarea primei reprezentative a României, rămasă fără selecționer după plecarea lui Mirel Rădoi!
Dan Petrescu și conducerea Federației Române de Fotbal s-au întâlnit zilele trecute pentru a discuta despre disponibilitatea tehnicianului de a semna cu echipa națională. Deși au discutat câteva ore, cele două părți nu au ajuns deocamdată la o înțelegere, iar "Bursucul" le-a transmis lui Burleanu și Stoichiță că le va da un răspuns final după încheierea anului calendaristic cu CFR.
Acum, la finalul meciului cu Chindia, Dan Petrescu a declarat că nu a discutat încă cu patronul clubului despre oferta de a prelua echipa națională, însă a ținut să spună că se va ține de cuvânt și va da un răspuns final în această lună.
Dan Petrescu, sursa- Profimedia Images
"Lumea zice ce vrea, e democrație. Respect orice declarație. Dacă nu se ajunge la jigniri, eu respect orice declarații. Nu am vorbit cu patronul echipei despre oferta FRF, mă țin de cuvânt, o să vorbesc cu el după ultimul meci. Mai avem trei meciuri în campionat și unul în Conference League. Eu vreau să mă concentrez la munca de aici, mă cunoașteți, sunt profesionist 100%. Nu vreau să mă gândesc la altceva, mă gândesc doar la CFR Cluj", a spus Dan Petrescu, după meciul cu Chindia.