Atalanta a învins Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 23 mai 2024, ora 08:35,
gasperini atalanta
gasperini atalanta

Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024, potrivit News.ro.

Atalanta a deschis scorul în minutul 11 al partidei de la Dublin. Koopemeiners a recuperat un balon, i-a pasat lui Zappacosta, acesta a trimis în careu de unde Lookman a înscris. Elevii lui Xabi Alonso au replicat prin şutul lui Stanisic, din minutul 19, fără emoţii mari însă pentru poarta lui Musso.

În minutul 26, nigerianul Lookman a primit la 20 de metri, a trecut de un adversar şi a şutat din afara careului pentru 2-0. Grimaldo a trecut pe lângă gol, pentru germani, dar Musso a intervenit şi la pauză Atalanta a intrat cu avantaj de două goluri. În partea secundă, Leverkusen nu a reuşit să străpungă apărarea italienilor, ba mai mult, în minutul 75.

Ademola Lookman şi-a completat hat-trick-ul, devenind primul jucător nigerian care marchează o triplă într-o finală de cupă europeană. Leverkusen a solicitat penalti în minutul 90, dar analiza VAR nu a confirmat şi Atalanta s-a impus cu 3-0, cucerind primul ei trofeu continental, şi reuşind, totodată să administreze prima înfrângere stagională campioanei Germaniei, după 51 de meciuri consecutive fără înfrângere.

Eroul hattrickului Atalantei, Ademola Lookman, a fost desemnat jucătorul meciului. „(Este acordat) din motive evidente şi datorită entuziasmului şi energiei sale generale. (A fost) foarte incisiv şi execuţia sa a fost perfectă.”, a explicat Comisia de Observatori Tehnici a UEFA.

bayer leverkusenAdemola Lookmanliga europaAtalanta