Bălănescu, ‘încolțit’ de fanii-acționari de la Dinamo! „Să vină și să explice” Mesajul pentru investitorii spanioli

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 25 august 2020, ora 21:49,
Balanescu
Balanescu

Bogdan Bălănescu, director general la Dinamo, este singurul membru din vechea conducere care a rămas în funcție după preluarea clubului de către investitorii spanioli. Andrei Gerea, membru al programului „Doar Dinamo București”, a exprimat poziția suporterilor-acționari față de Bălănescu și de investitorii spanioli.

Situația financiară de la Dinamo nu a fost rezolvată după schimbarea acționariatului. Jucătorii au salariile neplătite pe lunile mai, iunie și iulie, în valoare totală de 340.000 de euro.

Singurele transferuri anunțat de Dinamo până acum sunt mijlocașul Vlad Achim de la Viitorul și mijlocașul polonez Janusz Gol.

Am vorbit cu Bogdan Bălănescu, mi-a zis că e afectat de atmosfera creată în jurul lui. Mi-a zis că el de fapt a ținut clubul. I-am zis că, până la urmă, singurul răspunzător este el, care a făcut bugetul la echipă. Am înțeles că au fost mai puțini bani decât s-a zis. Suporterii îi cer demisia, este o atmosferă încinsă în ceea ce-l privește. Dar domnul Bălănescu are posibilitatea să vină și să explice„, a spus Andrei Gerea la DigiSport.

Investitorii spanioli, acuzați că nu comunică

Preluarea clubului Dinamo de către investitorii spanioli nu a generat măsuri concrete până acum, iar fanii și-au pierdut răbdarea. Ibericii au promis că vor prezenta un proiect concret în această săptămână.

Noi toți ne dorim ca acești investitori să aibă totuși ocazia să demonstreze ceea ce pot și că sunt ceea ce au spus că sunt. Există toleranță și dorință de a le da o șansă în a dezvolta programul.

Ceea ce știți dumneavoastră știm și noi. Programul DDB trebuia să fie notificat, informat și să își dea și acordul pentru acestă tranzație. Lucrurile au fost lăsate deoparte tocmai pentru a le da o șansă. Acum rămâne să vedem dacă se concretizează mutarea cu Cosmin Contra, dacă se concretizează transferurile anunțate, dacă se plătesc salariile.

Lipsa asta de comunicare e de neînțeles. Ai intrat într-o casă, ai dat «Bună ziua!». E un lucru care nu poate fi acceptat cu ușurință, nu poate fi înghițit. Șapte ani de acasă… cine are are, cine nu, nu are de unde să îi mai aducă. Noi avem speranța ca demersul acestui investitor să reușească. Însă, acest demers care îi ignoră pe cei care au salvat clubul, e de neînțeles„, a declarat Andrei Gerea pentru sursa citată.

CITEȘTE ȘI -> Dănciulescu a fost ofertat de Rapid! “Mi-e destul de greu”

investitoridinamospaniolibalanescufanirealitateabogdan balanescuandrei gerea