Balotelli spune că încă este fotbalistul lui Genoa, „chiar dacă unii nu și-ar dori asta”

Atacantul italian Mario Balotelli a ținut să dezmintă zvonurile apărute în mass-media italiană referitoare la iminenta sa despărțire de clubul de fotbal Genoa, al cărui acționar majoritar este omul de afaceri român Dan Șucu.
‘Vă rog să nu începeți să inventați ce voi face sau unde voi merge. Sunt încă un jucător al lui Genoa, chiar dacă unii nu și-ar dori asta. Dar respect fanii și apoi clubul’, a precizat Balotelli într-un mesaj postat pe contul său de pe rețeaua X.
Presa italiană a dezvăluit că principalul motiv pentru care Balotelli va pune capăt relației sale contractuale cu Genoa îl reprezintă relația proastă cu antrenorul francez Patrick Vieira.
Capriciosul atacant, în vârstă de 34 de ani, nu are continuitate și nu intră aproape deloc în vederile lui Vieira, cu care nu s-a înțeles nici în perioada în care au lucrat împreună la OGC Nice, în campionatul Franței.
Balotelli, fost jucător la Inter Milano și Manchester City, AC Milan și FC Liverpool, a sosit la Genoa cu acordul fostului antrenor al acestei grupări, Alberto Gilardino, care a fost concediat din cauza rezultatelor slabe la scurt timp după sosirea lui ‘Super Mario’.
Sub comanda lui Vieira, Balotelli a jucat doar opt minute în ultimele șase partide și a fost lăsat în afara lotului la meciul cu AS Roma, în ultima etapă din Serie A.