Fostul jucător al roș-albaștrilor s-a reîntors în țară după aventura din Statele Unite ale Americii și este gata să continue proiectul început la CS Făurei!
Despre Bănel Nicoliță s-a scris în ultima perioadă că ar fi fugit din România de teama cămătarilor și astfel ar fi decis să meargă peste Ocean pentru a câștiga bani. Cu toate acestea însă, fotbalistul în vârstă de 36 de ani a ținut să pună capăt tuturor speculațiilor și a vorbit în premieră despre motivul pentru care a ales să plece în SUA.
Nicoliță a dezvăluit că nu a putut să treacă nici acum peste despărțirea de fosta sa soție. Totodată, fotbalistul a declarat că separarea de familie, dar și banii pierduți la echipa de fotbal din Făurei, l-au făcut pe acesta să aibă o cădere din punct de vedere psihic, peste care nu a trecut nici până acum.
“Am fost plecat afară, am fost la un prieten în vacanță. Am stat câteva luni acolo. Am vrut să-mi revin și eu fizic și moral, pentru că eram cu moralul la pământ. Divorțul prin care am trecut, fotbalul, banii pierduți.
Greșeala mea cea mai mare a fost că am venit aici și atunci au intervenit probleme vizavi de fosta soție. Nu a acceptat și la acel moment chiar a avut dreptate. Banii familiei, timpul pe care îl petreceam aici, nu mai ajungeam să fiu lângă ea și lângă copii, să fiu alături de ea și să le ofer și ce le lipsea. Nu mi-am revenit nici acum, să fiu sincer. Asta e viața, trebuie ușor-ușor să văd lucrurile așa cum sunt”, a spus Bănel Nicoliță pentru canalul de Youtube “theXclusive”.