Basarab Panduru, despre prestația lui Octavian Popescu în derby-ul cu Rapid: „O fază exact așa cum trebuie!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 21 aprilie 2024, ora 14:25,
Octavian Popescu
Octavian Popescu

Octavian Popescu a fost lăudat de Basarab Panduru după prestația acestuia în derby-ul cu Rapid (2-2).

Tânărul jucător a construit faza din care „roș-albaștri” au deschis scorul. Analistul TV a apreciat viteaza și tehnica fotbalistului din trupa pregătită de Charalambous.

„O fază exact așa cum trebuie!”

„E pentru prima dată de mult timp când văd o fază exact așa cum trebuie să o facă. Totul în viteză. Poate să nu îţi iasă, nu am vreo treabă cu asta, dar dacă faci lucrurile aşa, în viteză, trebuie la un moment dat să-ţi iasă.

A făcut o fază la 10 meciuri, dar este perfectă. La gol, mingea pleacă de la Olaru, diagonală în dreapta, pleacă de acolo, de la mijloc. Hromada stă cu mâinile sus, făcând semn că probabil altcineva ar fi trebuit să stea pe Olaru, dar eu cred că el trebuia să-l vadă pe Olaru.

Şutul este la scurt, dar am văzut că Aioani este mascat. Nu cred că putea să apere mingea asta”, a spus Basarab Panduru, pentru Orange Sport.

fcsboctavian popescubasarab panduru