Basarab Panduru îl vede titular la națională, după ce a impresionat în Rapid – UTA: „Este un om pentru care te duci la stadion și cumperi un tricou”

Alexandru Dobre a avut o prestație de excepție în partida Rapid – UTA, marcând golul al doilea al meciului și contribuind decisiv la victoria echipei sale cu 2-0. Cu banderola de căpitan pe braț, Dobre a finalizat cu succes o acțiune creată de Andrei Borza, atrăgând laude atât din partea colegilor, cât și a specialiștilor din fotbal.
Fostul internațional Basarab Panduru l-a descris pe Dobre drept „omul pentru care mergi la stadion și cumperi un tricou”, anticipând că va fi titular în următoarea acțiune a naționalei, în amicalul cu Canada pe 5 septembrie. Panduru a elogiat seriozitatea și progresul jucătorului, subliniind spectacolul pe care îl aduce pe teren.
„Dobre devine mai interesant pe zi ce trece. A fost convocat la echipa națională, îl văd să joace titular cel puțin la meciul cu Canada. Dacă trebuie să-l vezi la un meci, ăla ar fi. În momentul ăsta este un om interesant.
El este un om pentru care te duci la stadion, cumperi un tricou, aștepți să facă o cursă, să facă ceva. E ceva spectaculos în Dobre în momentul ăsta, deci atenție la el. Pare un tip foarte serios, face totul cu maximum de seriozitate.
În locul lui Man e greu, Man e și el greu, dar să vedem. Măcar cu Canada cred că ar trebui să-l vezi pe Dobre, să vezi ce poate, iar în meciul cu Cipru să joci cu Man, iar pe el să-l bagi [pe parcurs]”, a afirmat Panduru la PrimaSport.