Basarb Panduru știe cine este următorul star din Superligă: ”Nu am mai văzut aşa ceva de mult în campionatul nostru!”

Garita, fotbalistul lui FC Argeș, a impresionat în Superligă. Basarab Panduru consideră că el este jucătorul pe care se vor bate granzii din campionatul intern.
”Nu am mai văzut aşa ceva de mult în campionatul nostru, atâta viteză. Are în repriza a doua o fază în care trece în partea dreaptă şi intră în centru şi dă cu exteriorul în Lazar. Atunci mi s-a părut că nu văd în primă fază, am zis <<bă, e la noi în campionat, am dat din greşeală altundeva?>>.
Viteza aia mi s-a părut din alt campionat, e un jucător care vine din liga a treia din Franţa, dar care are o viteză şi o tehnică… şi centrarea aia e o centrare de mare calitate.
Eu cred că atât i-a trebuit jucătorului Garita ca să facă trecerea de la Piteşti în altă parte, mă gândeam că dacă îl întreba acum cineva pe Petrescu dacă îl vrea pe Garita, cred că mâine îi plătea clauza de reziliere.
Mi se pare că se potriveşte pe stilul CFR-ului. L-am văzut pe Malele cu UTA, voia să treacă de Chindriş şi nu putea să treacă de el. Nu poate să facă sprint.
Când l-am văzut pe Garita… nu cred că e vreun jucător la CFR care să aibă viteza asta, nici Janga. Probabil că şi alte echipe îl vor, poate nu se potriveşte peste tot, dar la CFR cred că s-ar potrivi.
Probabil şi FCSB o fi interesată, poate şi Craiova, nu ştiu. Mă gândesc şi la vârstă, cât are, 27 de ani? La CFR, la 27, intră perfect. Sunt sigur că va fi bătaie pe el”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.