Bayern Munchen anunță public că nu îl vrea pe Cristiano Ronaldo. Explicația lui Oliver Kahn

Articol de Dan Istratie - Publicat marți, 29 noiembrie 2022, ora 13:53,
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo (37 de ani) este liber de contract de o săptămână, după despărțirea cu scandal de Manchester United, iar portughezul ar urma să ia o decizie în privința viitorului său după Cupa Mondială.

Presa internațională a scris în ultimele zile despre mai multe posibile destinații pentru CR7, cum ar fi Newcastle sau Al Nassr, dar și despre Bayern Munchen. Totuși, campioana Germaniei nu are nicio intenție să îl transfere pe portughez, susține Oliver Kahn.

Într-un interviu pentru Sky, președintele lui Bayern Munchen a negat din nou varianta conform căreia Ronaldo ar putea ajunge la formația bavareză, explicând că portughezul nu se potrivește strategiei clubului.

„Noi avem o idee clară, o filozofie clară legată de modul în care ar trebui să arate lotul nostru. Toți îl apreciem și îl iubim pe Cristiano Ronaldo, dar nu încape discuție, nu se încadrează în ideile noastre”, a spus Kahn.

Bayerncristiano ronaldo