Becali, mesaj tranșant pentru Gnohere: ”Nu mai pot eu de mesajul lui!”
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 28 aprilie 2020, ora 20:25,
Gigi Becali a avut un mesaj tranșant pentru Harlem Gnohere după comentariile făcute de ”Bizon” pe rețelele de socializare.
Recent, vârful dădea de înțeles cu o aluzie destul de subtilă că șefii clubului la care evoluează au “pierderi de memorie” în ceea ce privește contractul său cu FCSB.
Întrebat despre comentariile făcute de Gnohere, Becali a precizat că nu este supărat, iar atitudinea lui este una indiferentă.
„Nu am fost supărat, asta e, mai are un an. Nu mai pot eu de mesajul lui, ce e ăla? Praf în faţa vântului, trece, abur, nişte vorbe. Laşi ceva în urmă?
Pe mine e greu să mă mai superi. Mai am energie, mai ţip, mai urlu când văd nedreptate, dar acum vreau linişte, pace.Eu le-am zis jucătorilor să se ducă la TAS, la comisii! Dacă zice TAS, le dau banii cum zice legea. Chiar dacă zice strâmb ceva, eu respect” a declarat Becali la Digi Sport.
- 1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Gnohere, potrivit transfermarkt.com.
- 21 de apariții a bifat atacantul francez pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile
- 6 goluri a marcat ”Bizonul” în actuala stagiune
- În 2021 expiră contractul vârfului de 32 de ani cu formația din Capitală