Fosta glorie a tenisului german Boris Becker a afirmat, în cadrul procesului său de la Londra privind falimentul personal, că nu știe unde sunt trofeele lui de la Wimbledon, scrie DPA.
,,Sincer, aș vrea să le am și eu pentru a le arăta copiilor mei. Nu știu unde sunt'', a spus Becker.
Becker, câștigător a șase titluri de Mare Șlem, este judecat pentru 24 de capete de acuzare privind falimentul său, legat de un împrumut de 3,5 milioane de euro de la banca privată Arbuthnot Latham.
Anunțul falimentului său a avut loc în 2017, cu câteva zile înaintea turneului de la Wimbledon, la care fostul tenisman lucra în calitate de comentator pentru BBC și televiziuni australiene și japoneze.
,,Cum vă puteți imagina, am fost foarte șocat de situație. Pentru că peste tot circulau informații, cum am trecut de porțile de la Wimbledon toată lumea știa deja. Am fost stânjenit pentru că eram în faliment", a declarat el în fața Curții.
În cadrul procesului său la Londra, el a fost acuzat și pentru că nu a cedat, pentru a-și șterge datoriile, nouă dintre trofeele câștigate în cariera sa, între care două cupe de la Wimbledon.
Lui Becker i se reproșează, de asemenea, că nu a declarat două proprietăți în Germania, precum și un apartament londonez și că a ascuns un împrumut de 825.000 de euro.
Becker, care a cucerit 49 de titluri în 16 ani de carieră sportivă, contestă infracțiunile pentru care este acuzat. Procesul, care a debutat pe 21 martie, ar urma să dureze trei săptămâni.