Antrenorul celor de la Dinamo Kiev a plecat până la urmă din orașul asediat deja de trupele rusești.
Informația a fost confirmată de Arcadie Zaporojanu, agentul de jucători cu care lucrează tehnicianul român de 76 de ani. Ieri, Lucescu nu luase în calcul această variantă, dar desfășurarea evenimentelor l-au făcut să se răzgândească.
„Am ieșit din Kiev și mergem, e totul bine. Nea Mircea e cu noi, normal. Nu o luăm spre Polonia, venim direct spre România, e tot țară NATO și e țara noastră, aceasta e cea mai bună variantă. O să ocolim acea fâșie din Transnistria”, a explicat Arcadie Zaporojanu pentru Gsp.
Activitatea echipei fusese sistată ieri ca urmare a intrării trupelor rusești pe teritoriul ucrainian. Florin Cernat aflse deja de planurile stafful tehnic al campioanei din țara vecină.
„Aseară am vorbit cu niște prieteni de la Kiev, erau la baza de pregătire a celor de la Dinamo Kiev. Mi-au povestit că toți jucătorii echipei au fost strânși, cazați la baza de pregătire a clubului, cu familii, copii. În cursul zilei de azi așteaptă variante pentru a pleca fiecare în țările lor.
Au și 4 străini, stafful tehnic, sunt acolo Mircea Lucescu și cu secunzii dânsului. Din ce am înțeles, ei au plecat dimineață în drum spre România, cu mașina. Alte variante nu au, pentru că aeroportul a fost bombardat. Nu au ce să mai facă acolo, toate competițiile sportive s-au anulat, antrenamentele nu se mai fac”, a dezvăluit fostul mijlocaș pentru Digi Sport.