BREAKING NEWS | Mircea Rednic l-a exclus din lot pe Deian Sorescu! Unde a fost trimis să se pregătească starul lui Dinamo

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 01 noiembrie 2021, ora 20:31,
Deian Sorescu
Deian Sorescu

Mircea Rednic a luat primele măsuri la Dinamo, după ce echipa sa a fost umilită în meciul de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK, scor 1-4.

,,Puriul” a decis să-l excludă din lot pe Deian Sorescu, scrie Prosport. Vedeta echipei ,,roş-albe” s-a prezentat la antrenametul de astăzi al echipei, iar acolo a primit decizia antrenorului.

În momentul în care a vrut să-şi ia echipamentul de antrenament, magazionerul echipie i-a transmis că Mircea Rednic a decis să nu-l primească la antrenamente şi să îşi ia o săptămână de vacanţă, mai scrie sursa citată.

Acesta nu a fost trimis la echipa a doua, ci să se pregătească pe stadionul ,,Granitul” alături de Constantin Nica și Mihai Neicuțescu, sub îndrumarea secundului Iulian Mihăescu.

Deian Sorescu nu are parte de cea mai bună perioadă la Dinamo. După ce a ratat plecarea de la club în vară, fotbalistul este într-o scădere de formă. Jucătorul de 24 de ani putea să se transfere chiar la FCSB, însă mutarea nu s-a mai concretizat.

Cotat la 1,8 milioane de euro, Deian Sorescu mai are contarct cu Dinamo până în 2023. În actualul sezon, fotbalistul are 6 goluri marcate şi o pasă decisivă în 13 meciuri disputate.

Citeşte şi DINAMOVIȘTII PAR SĂ REGRETE CĂ NU L-AU DAT PE DEIAN SORESCU LA FCSB: „NU AM PUTUT MERGE MAI DEPARTE”

 

deian sorescurealitateadinamomircea rednicEXLUDERE LOT