Brighton vrea să obțină semnătura lui Andrei Rațiu

Mai mulți jucători de la echipa națională a României au impresionat la EURO 2024, turneu unde țara noastră s-a oprit în optimi.
Printre ei se numără și Andrei Rațiu, care a jucat 90 de minute în toate cele patru meciuri. Dacă în primul 11 al României e titular incontestabil, la Rayo e doar rezerva lui Balliu, însă noul sezon îi poate aduce transferul carierei.
Brighton a confirmat interesul pentru Andrei Rațiu
Încă din momentul fazei grupelor, presa britanică a anunțat că fundașul dreapta de 26 de ani a ajuns pe lista lui Brighton, club care a încheiat pe 11 în Premier League în sezonul precedent.
Clubul englez a fost contactat de jurnaliștii englezi de la The Athletic, confirmând interesul pentru Rațiu, așadar un posibil transfer s-ar putea concretiza cât de curând.
Reprezentanții „Pescărușilor” au transmis că Rațiu a fost cerut personal de către noul antrenor al echipei, Fabian Hurzeler.
Pentru Rațiu mai există interes din partea altei echipe din Premier League, cum ar fi Brentford. De asemenea, de serviciile lui „Sonic” ar mai fi interesate Fenerbahce, Galatasaray sau Atalanta, dar și altele.
Pe lângă asta, Rayo vrea să îi prelungească înțelegerea lui Rațiu și să îi fixeze o clauză de reziliere de 10 milioane de euro.