Budescu, al doilea meci în care a fost uitat pe bancă de Toni Petrea: „Nu putea să ne ajute!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 12 decembrie 2021, ora 09:56,
Budescu
Budescu

Mijlocașul în vârstă de 32 de ani al celor de la FCSB nu traversează deloc o perioadă bună și a devenit o rezervă de lux în acest sezon pentru formația roș-albastră!

Constantin Budescu a bifat doar 9 meciuri de la întoarcerea în Liga 1, iar venirea lui Toni Petrea pare că nu a fost de bun augur pentru „Artist”. Venit ca un adevărat transfer de titlu pentru Gigi Becali, Budescu nu se regăsește, iar antrenorul echipei și-a justificat alegerea după meciul cu Gaz Metan Mediaș.

La finalul partidei, Petrea a dezvăluit că plănuia să îl arunce în teren pe Budi, la 0-0, pentru a forţa un gol, însă reuşita lui Darius Olaru i-a schimbat toate calculele tehnicianului de la FCSB. Astfel, Budescu a bifat al doilea meci consecutiv în care este lăsat pe banca de rezerve, după cel cu UTA Arad, din runda precedentă.

(n.r. aţi fost inspirat la schimbări) Avem un lot destul de echilibrat, cu jucători care pot face diferenţa şi îşi pot face simţită prezenţa atunci când intră pe teren. Important e ce fac pe teren, nu cât joacă.

Chiar înainte de gol îl trimisesem la încălzire (n.r. pe Budescu), la 0-0 trebuia să forţăm puţin, dar am marcat şi mă aşteptam pe final la mingile astea aruncate şi nu am crezut că putea să ne ajute la faze din astea”, a spus Petrea.

Citește și EXCLUSIV | „BUDESCU ȘI DACĂ NU SE ANTRENEAZĂ, SE DISTREAZĂ ÎN LIGA 1!”. ‘ARTISTUL’, LĂUDAT, DEȘI A DEVENIT REZERVĂ DE LUX LA FCSB

toni petrealiga 1budescufcsbdeclaratii