Budescu, liber să plece de la FCSB! Gigi Becali: ,,Dacă echipa câştigă, nu mai e atât de important”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 06 decembrie 2021, ora 20:19,
Budescu
Budescu

Constantin Budescu a revenit la FCSB în vară cu mare fast, însă evoluţiile ,,Artistului” nu au fost cele mai bune, iar o despărţire de clubul ,,roş-albastru” s-ar putea produce în perioada următoare.

În ultimul meci al echipei FCSB în Liga 1, cu UTA Arad, scor 2-1, Constantin Budescu a fost doar rezervă şi nu şi-a făcut deloc apariţia pe terenul de joc.

Citeşte şi MESAJUL ANAMARIEI PRODAN, ÎN PLIN DIVORȚ: „BANII IMPRESIONEAZĂ DOAR FEMEILE LENEȘE”

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, spune că fotbalistul de 32 poate pleca de la FCSB când vrea. Omul de afaceri spune că tot ce contează este ca echipa să câştige meciurile pe care le dispută, indiferent de cine se află în teren.

,,Cu Budescu ce să fie? A rămas rezervă și asta este. Este problema lui dacă vrea să plece. Să facă ce vrea el. Budescu este un jucător important pentru noi, dar dacă este rezervă și echipa câștigă, nu mai este atât de important, nu?’‘, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.

Citeşte şi GIGI BECALI NU UITĂ ŞI NU IARTĂ: ,,SĂ VADĂ KOVACS ŞI CAMORA CUM E”

constantin budescugigi becaliliga 1realitateafcsb