Budescu, luat la țintă de conducerea Farului Constanța: „El mai are de pierdut niște kilograme!”

Constantin Budescu a părăsit Petrolul Ploiești în această vară pentru campioana Farul Constanța. Mijlocașul s-a impus rapid la echipa dobrogeană, însă conducerea vrea mai mult de la el.
Ciprian Marica, acționar la Farul, a vorbit despre condiția fizică a lui Budescu. Iată ce a declarat despre jucătorul de 34 de ani.
„El mai are de pierdut niște kilograme!”
„Îl știam pe Budescu, pentru asta l-am luat, să vină cu acea sclipire, să vină cu pasa decisivă. E clar că nu poate să-l schimbe Hagi total. El mai are de pierdut niște kilograme, are totuși o vârstă și nu este ușor să fii în formă bună, să te pregătești 100%”, a spus Ciprian Marica, pentru ProSport.
„Mai are nevoie de timp, nu m-aș grăbi să-l caracterizez. Au fost și meciuri bune, dar și altele mai puțin bune, concluzia este că noi credem că ne va ajuta. Gică Hagi este convins de asta”, a mai spus Cirpian Marica, pentru sursa citată.