Campionatul Mondial de Rugby. Absență importantă din Noua Zeelandă. Un jucător a fost suspendat pentru placaj periculos

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 19 septembrie 2023, ora 14:04,
Australia – Noua Zeelandă 7-38
Australia – Noua Zeelandă 7-38

Pilierul neozeelandez Ethan de Groot a primit o suspendare de două meciuri la Cupa Mondială de rugby din Franţa, după ce a primit un cartonaş galben, transformat în roşu, pentru un placaj periculos în meciul cu Namibia (71-3), a anunţat luni World Rugby.

De Groot va rata astfel ultimele două meciuri din grupă ale All Blacks, contra Italiei (Lyon, 29 septembrie) şi contra Uruguayului (Lyon, 5 octombrie). Jucătorul, care poate face apel la sancţiune, va putea evolua în faza sferturilor de finală.

În meciul cu Namibia de vineri, de Groot a făcut un placaj la nivelul feţei unui adversar şi a fost eliminat temporar, dar oficialii din ”bunker” au transformat cartonaşul galben în roşu după analiza video a fazei.

World Rugby a aplicat o sancţiune de şase meciuri cu suspendare pentru placajul periculos al lui de Groot şi a redus-o la două meciuri cu executare şi un altul cu suspendare ţinând cont de ”dosarul disciplinar excelent” al jucătorului, care s-a angajat să urmeze şi un program oferit de forul mondial privind jocul neloial.

Selecţionerul All Blacks, Ian Foster, s-a arătat însă dezamăgit de această suspendare: ”Am fost la Paris, ne-am pledat cazul. Nu am de gând să intru în detalii. Există un proces, trebuie respectat”.

campionatul mondial de rugby 2023World Rugbypiliernoua zeelandaEthan de Grooturuguay