Campionii României, încrezători înaintea dublei cu Borac Luka: „Nu cred că vom avea probleme”

CFR Cluj, campioana României a efectuat un stagiu de pregătire în Austria în vederea startului noului sezon competițional.
În ultima partida amicală din cantonamentul din Austria formația pregătită de Marius Șumudică cu Ujpest, scor 1-1. În primul tur preliminat din UEFA Champions League, CFR Cluj se va duela cu bosniecii de la Borac Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina), pe 6 iulie fiind programat turul în Gruia şi 14 iulie returul.
Cristi Manea, fundașul dreapta al trupei din Gruia este încrezător înaintea dublei cu campiona Bosniei și Herțegovinei. Jucătorul în vârstă de 23 de ani consideră că echipa sa nu o să aibe emoții contra celor de la Borac Banja Luka și se vor califica în turul următor.
„Un meci foarte dificil, având în vedere că este ultimul din acest cantonament. Cred că plecăm acasă cu nişte antrenamente foarte bune, jocurile au fost la un nivel ridicat, cu echipe foarte bune. Sper să ne pregătim pentru prima manşă din calificările Champions League. În orice campionat te-ai duce, e greu să câştigi titlul patru ani la rând.

Sunt mândru că reprezint culorile CFR-ului şi sper să ne calificăm în grupele unei competiţii europene şi să luăm titlul din nou. Mister ne-a spus despre Banja Luka, am văzut nişte imagini, ştim cum joacă. Cred că, dacă suntem bine şi la fel de uniţi ca până acum, nu cred că vom avea probleme„, a spus Cristi Manea, potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului ardelean.
Dacă va trece de Borac Banja Luka, CFR Cluj va întâlni în turul 2 preliminar câștigătoarea din duelul Fola Esch (Luxemburg) – Lincoln Red Imps (Gibraltar).
Citește și VIDEO | UJPEST, O NUCĂ PREA TARE PENTRU CFR CLUJ. ARDELENII AU FOST APROAPE DE ÎNFRÂNGERE