Carieră terminată pentru Dennis Man: ,,Dacă pleacă din Italia, e gata!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 februarie 2022, ora 10:19,
Sursa foto: Credit- Jonathan Moscrop / Sportimage, Profimedia Images/ Dennis Man
Sursa foto: Credit- Jonathan Moscrop / Sportimage, Profimedia Images/ Dennis Man

Dennis Man a ratat un transfer important în această perioadă de mercato. Românul de 23 de ani putea ajunge la Lazio, dar mutarea a picat în ultimul moment.

Rămas singur la Parma, după ce Valentin Mihăilă (22 de ani) a plecat la Atalanta, Dennis Man ar mai putea ajunge acum în campionate precum Turcia sau Rusia. Însă, fotbalistul este sfătuit să rămână şi să joace în continuare în Serie B.

Dennis Man, avertizat în privinţa carierei sale: ,,Dacă pleacă din Italia, e gata!”

Dumitru Dragomir (75 de ani), fost preşedinte al LPF, este de părere că dacă Dennis Man pleacă în acest moment din Italia, cariera sa nu va mai străluci deloc, ci va fi aproape de final în fotbalul profesionist.

,,Dacă nu are o sclipire… Dacă a plecat din Italia, e gata! Mai bine stă în Serie B, pentru că e peste Turcia și Rusia”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru ProSport.

Cotat acum la suma de 8 milioane de euro pe Transfermarkt, Dennis Man a fost cumpărat la începutul lui 2021 de Parma, de la FCSB, pentru suma de 13 milioane de euro. 2 goluri în 13 meciuri a înregistrat Dennis Man în actualul sezon la Parma, în Serie B.

Man n-a avut norocul lui Mihăilă! Fostul fotbalist al FCSB-ului rămâne la Parma: „E neplăcut pentru el”

Internaționalul român va continua pe Ennio Tardini, cel puțin până la finalul acestui sezon, în ciuda faptului că a fost aproape să obțină un transfer important în ultimele ore de mercato!

Dennis Man a fost la doar un pas de Lazio Roma, însă discuțiile dintre Giovanni Becali și gruparea capitolină nu au ajuns la o finalitate. Drept urmare, fosta „bijuterie” a lui Gigi Becali va rămâne la Parma și pentru restul stagiunii, deși își dorea foarte mult să îi calce pe urme lui Valentin Mihăilă, transferat de Atalanta zilele trecute.

„Am vorbit cu Man la ora 6 seara, i-am spus despre ce este vorba, pentru că el şi directorul lor sportiv aşteptau să vadă dacă se realizează ceva. Nu ştia nimeni până la ora 6 despre ce este vorba. Din păcate, rămâne la Parma şi sper să-şi dea şi el seama că acolo poate realiza multe în cele patru luni care au mai rămas din acest sezon, astfel încât să facă un salt în vară.

Nu ştiu dacă este afectat, dar vă daţi seama că este neplăcut pentru el să-i plece colegul, Mihăilă, la Atalanta, iar el să rămână la Parma” , a declarat Giovanni Becali, citat de Telekom Sport.

Citește și „Atalanta s-a îndrăgostit de el!”. Italienii, fascinați de calitățile lui Valentin Mihăilă: „Modest și dedicat muncii”

dumitru dragomirparmatransferdennis man